O manichiura perfecta la tine acasa

Te-ai gandit vreodata de ce instrumente ai nevoie pentru o manichiura perfecta? Sau daca exista recomandari speciale in acest sens? Roxana Miricescu, trainer Jessica Romania, ne ajuta cu cateva sfaturi.

  manichiura-perfecta-acasa

Care sunt ustensilele ce nu trebuie sa ii lipseasca unei femei din trusa de manichiura?

In primul rand pila potrivita tipului de unghie. Exista pile pentru unghii normale, fine, uscate/degradate, scurte sau extra fine cu trei fete. Este foarte important sa tinem cont de tipul de unghie atunci cand ne alegem o pila. De asemenea trebuie sa avem in trusa forfecuta/ clestisor pentru scurtarea unghiilor, betisor din lemn de portocal/ instrument de inox pentru impingerea cuticulelor si o foarfecuta cu varf subtire pentru taierea surplusul de piele uscata ce se regaseste pe lateralele degetelor. Nici uleiul de cuticule nu trebuie sa lipseasca sau tratamentul terapeutic pentru cuticule.

 

Cuticulele se imping sau se taie?

Deoarece cuticulele au un rol foarte important, formand o bariera impotriva microbilor si a bacteriilor, nu le vom taia, ci doar le vom impinge cu ajutorul unui betisor de portocal sau a unui instrument special pentru impingerea acestora, folosind totodata produse speciale de ingrijire. Se poate taia numai surplusul ce se gaseste in principiu pe lateralele degetelor.

 

Ce substante chimice, care pot afecta sanatatea unghiei, trebuie sa evitam in lacurile de unghii?

Formaldelhide, Toluen si DBP (dibutil ftalat)

 

Dar in dizolvantul cu care ne stergem unghiile?

Trebuie sa apelam la dizolvantul de unghii cu o cantitate redusa de acetona.

 

Cand se taie si se pilesc unghiile?

Atat scurtarea cat si pilirea unghiilor se face dupa ce am inmuiat unghiile in bolul de manichiura, pentru a le crea o flexibilitate mai mare, si pentru a evita despicarea acestora.

 

Ce putem face daca avem niste unghii care se exfoliaza si se crapa foarte usor?

Acestea sunt doua probleme diferite. Daca ne confruntam cu unghii care se exfoliaza, vom incerca pe cat posibil sa evitam pilirea acestora si intotdeauna ne facem manichiura dupa ce am inmuiat unghiile in apa folosind si un gel/sapun special. In plus, trebuie sa folosim un tratament destinat unghiilor cu tendinta de exfoliere, care sa rezolve aceasta neplacere. Pentru unghii casante, dure, inflexibile, ce prezinta fisuri laterale ale patului unghial, vom apela din nou la un tratament, dar destinat unghiilor care se crapa. In completare, uleiul de cuticule hraneste in profunzime si ajuta la o mai buna crestere a unghiilor, pastrandu-le flexibilitatea naturala. In ambele situatii trebuie sa tinem cont de faptul ca aceste probleme vin din interior, motiv pentru care recomandam o alimentatie sanatoasa, pe baza de  fructe, legume (gatite cat mai putin), consum zilnic de apa (2 litri/zi), somn regulat si cat mai putin stres. De asemenea, trebuie sa ne protejam si de solutiile de curatare pe care de regula le folosim fara manusi, atat unghiile cat si pielea avand de suferit.

 

Dar daca avem unghii galbene?

In acest caz trebuie sa ne facem analize detaliate pentru ca unghiile pot prezenta aparitia unei micoze, si va trebui sa folosim un tratament adecvat  – antifungic. O alta cauza a ingalbenirii unghiilor este aplicarea lacurilor colorate fara tratamentul de baza in prealabil, care pe langa tratarea diferitelor probleme ale unghiilor are si rolul de a forma o bariera impotriva pigmentilor de colorare. In general daca unghia isi schimba culoarea sau apar pete (albe, rozalii), denivelari etc ne confruntam cu probleme interne ale organismului (alergii, infectii, probleme ale ficatului, rinichilor s.a) si trebuie sa le tratam cu seriozitate.

 

In ce fel putem indeparta lacul cu sclipici (glitter) fara sa fie afectata suprafata unghiei?

In primul rand pentru a nu afecta unghia din cauza lacului colorat sau a lacului cu glitter, trebuie ca inainte de folosirea acestuia sa aplicam doua straturi de tratament corespunzator tipului de unghie. Cand vom indeparta lacul vom tine cont sa avem o cantitate suficienta de dizolvant pe o discheta de bumbac, tehnica corecta fiind dinspre cuticule spre marginea libera a unghiei.

 

Vizual: ehow